Goldbach Consulting începe în aprilie un program național de formare a experților în dezvoltare durabilă. Cum vor fi sprijinite comunitățile locale
Ultima actualizare 23.04.2025

Peste 1.200 de funcționari publici vor participa, începând cu aprilie, la cursurile de formare în domeniul dezvoltării durabile, organizate de Goldbach Consulting, parte a Goldbach Group, împreună cu Universitatea din București și Ascendis Consulting.
Programul postuniversitar, care se va desfășura în perioada aprilie – iulie 2025, are ca scop formarea de experți în dezvoltarea durabilă, care să contribuie la creșterea comunităților pe care le deservesc.
Ce este dezvoltarea durabilă?

Dezvoltarea durabilă cuprinde un set de practici care asigură calitatea vieții din punct de vedere social și economic, fără ca șansele de dezvoltare a noilor generații sau ca mediul înconjurător să aibă de suferit. Aceasta include măsuri care să sprijine, printre altele, creșterea economică sustenabilă, reducerea inegalităților sociale și combaterea poluării.
Atingerea acestor obiective nu este posibilă, însă, fără implicarea unor persoane-resursă care să genereze schimbarea în comunități. Este vorba despre experții în dezvoltare durabilă, care pot face asta promovând cele mai bune practici din domeniu, comunicând cu membrii comunității pe tot parcursul procesului de transformare locală și evaluând corect impactul soluțiilor puse în practică.
Expertiză pentru îmbunătățirea vieții comunităților locale

De altfel, acesta este scopul programului național de formare a experților în dezvoltare durabilă, derulat de Goldbach Consulting și partenerii săi. Pe parcursul celor 8 săptămâni de cursuri, care vor avea loc atât în format fizic, cât și online, participanții vor dobândi competențele necesare pentru a influența politicile publice care să ducă la transformarea în bine a vieții comunităților.
„Dezvoltarea durabilă este modalitatea prin care ne asigurăm că atât prezentul cât și viitorul nostru sunt construite pe principii sănătoase, fie că vorbim despre transformarea societății într-una mai echitabilă și mai incluzivă, despre conservarea resurselor naturale sau combaterea schimbărilor climatice. Prin demararea acestor cursuri de formare pentru funcționarii de la nivel local, regional și central, Goldbach Consulting mizează pe aplicarea practicilor sustenabile în comunitățile din România și sprijină, totodată, reformarea administrației publice”, spune Celestina Dumitrescu, General Manager Goldbach Consulting.
Desfășurat în beneficiul Secretariatului General al Guvernului (SGG), programul de formare a experților în domeniul dezvoltării durabile va avea loc în cinci regiuni de dezvoltare din România – Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest – iar valoarea lui este de 5,3 milioane de lei, fonduri provenite integral din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cum susține Goldbach Group dezvoltarea durabilă în România
Programul de formare în domeniul dezvoltării durabile derulat de Goldbach Consulting face parte din angajamentul Goldbach Group de a contribui la bunăstarea oamenilor și la protejarea mediului înconjurător prin activitatea tuturor celor opt companii – Goldbach Consulting, K2 Retail Properties, K2 Assets, Goldbach Construct, Goldbach Development, Goldbach Design & Build, K2 Design Lab și Goldbach Energy.
Grupul susține astfel dezvoltarea durabilă a României prin investiții, modernizarea infrastructurii comerciale și logistice, atragerea de fonduri prin diverse programe de finanțare, crearea de locuri de muncă la nivel local și producerea de energie regenerabilă.
Citește articolul integral aici: https://hotnews.ro/goldbach-consulting-incepe-in-aprilie-un-program-national-de-formare-a-expertilor-in-dezvoltare-durabila-cum-vor-fi-sprijinite-comunitatile-locale-1935538
Știri și perspective
Postări similare
-
Goldbach Consulting sprijină dezvoltarea comunităților locale printr-un program național de formare a experților în dezvoltare durabilă
09.07.2025 -
Goldbach Consulting susține comunitățile locale printr-un program național care formează peste 1.200 de experți în dezvoltare durabilă
09.07.2025 -
Goldbach Consulting: Consultanță și management de proiect pentru dezvoltarea durabilă a României
22.05.2025 -
Goldbach Consulting începe în aprilie un program național de formare a experților în dezvoltare durabilă. Cum vor fi sprijinite comunitățile locale
23.04.2025